Viticola Corcova
Viticultura a existat probabil aici încă din timpul dacilor, fiind o zonă locuită și nu foarte îndepărtată de capitala Sarmizegetusa. Documentar, podgoria este recunoscută din secolul al XVI-lea. Printr-un act din 1 iulie 1594, Mihai Viteazu întărește lui Necula două vii la Corcova, iar printr-un altul, din 8 iulie 1596, întărește lui Radu, al doilea paharnic, viile Jirovului.
Corcova a cunoscut perioada sa de glorie la sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima jumătate a sec. al XX-lea, ca moșie a Bibeștilor. Prințul Anton Bibescu a angajat un tânăr agronom francez pentru a se ocupa de podgorie, Aristoteles Sauget. Acesta, urmat de fiii săi, a făcut din Corcova un rai și mai ales, a inventat Corcovinul și Corcovelul, cupaje uluitoare având la bază soiul Cabernet Sauvignon.
Din anul 2005, a luat naștere Compania Viticola Corcova, proprietate a lui Michel Roy și Șerban Dâmboviceanu. Cei doi au restaurat și modernizat cramele prințului Bibescu, aducându-le la cele mai înalte standarde.
Acum viile Corcova Roy & Dâmboviceanu au o suprafață totală de 70 de hectare pe care au fost replantate soiurile tradiționale ale locului, existente și pe vremea moșiei Bibeștilor, incluse în soiurile autorizate DOC Mehedinți-Corcova: Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Fetească Neagră, Muscat Ottonel, Chardonnay, Sauvignon Blanc, precum și două soiuri noi, Syrah și Viognier.

La Daniel's Wine Club considerăm că vinurile Corcova sunt printre cele mai reușite expresii ale industriei viticole românești și suntem mândri să le putem reprezenta și promova pe piața niponă. La recomandăm în special cunoscătorilor, dar și persoanelor care doresc să ofere daruri cu adevărat speciale.